Greva minerilor de la CE Oltenia a încetat. Ce au obținut protestatarii
Administrația CE Oltenia și sindicaliștii au ajuns joi la un acord în urma căruia activitatea va fi reluată imediat. Minerii au acceptat un spor de producţie

Unii membri din Consiliul de Administrației al BNR consideră că măsurile fiscale intrate în vigoare la începutul anului, care vizează, printre altele, sectorul bancar, energetic
Guvernul a adoptat, marţi, o ordonanţă de urgenţă pentru gestionarea deşeurilor provenite din ambalaje. „Este un act normativ în concordanţă (…) cu reglementările europene în
Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a anunțat miercuri seară, într-un interviu la postul Antena3, că guvernul va introduce o ”taxă de solidaritate” aplicată angajatorilor, în funcție
Ministerul Mediului lucrează la stabilirea unei taxe de poluare pentru autoturismele cu normă de poluare mică și emisii mari de dioxid de carbon, în contextul
Comisia Europeană prezintă miercuri versiunea europeană a US ESTA (programul visa waiver). Potrivit Politico, care citează oficiali UE, proiectul anunță că cetățenii non-europeni care doresc