Italia, a doua țară UE care pune taxe pe giganții internetului: 3% din venituri
Taxa de 3% din venituri aplicată giganților internetului (cu o cifră de afaceri de peste 750 de milioane de euro la nivel global şi cel

Nouă state membre UE au cerut Comisiei Europene impunerea unei taxe pentru transportul aerian la nivelul blocului comunitar, transmite Reuters, potrivit Agerpres. Într-o scrisoare adresată
Autovehiculele Euro 2 și Euro 1 nu vor mai putea circula deloc în București, începând cu 1 ianuarie 2022, iar cele cu Euro 3, din
Guvernul ceh plănuieşte să îşi rotunjească veniturile bugetare prin introducerea unei taxe speciale pentru companiile multinaţionale, adeclarat vineri premierul Andrej Babis (foto), potrivit Reuters. Bugetele
Unul dintre scenariile privind calcularea formei finale a taxei pe active ar putea ține seama și de cota de piață a instituției bancare, au declarat
Tarifele de distribuţie a energiei electrice se vor majora de la 1 martie cu peste 2,5%, reiese dintr-un ordin publicat de Autoritatea de Reglementare în