SUA se retrag din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului
Ambasadorul SUA la ONU, Nikki Haley (foto), a anunţat că SUA se retrag din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului (UNHRC), acuzând consiliul de o atitudine

Germania a fost întrecută de Statele Unite la numărul solicitărilor de azil noi înregistrate. Potrivit unui raport dat publicității marți de către Agenția ONU pentru
Pentagonul a anunțat luni că forţele armate ale Statelor Unite au suspendat toate planurile privind desfăşurarea exercţiilor militare din Coreea de Sud, care ar fi
Statele Uniunii Europene au aprobat joi, în unanimitate, planul de impunere a tarifelor vamale pe produse americane în valoare de 2,8 miliarde de euro, în
Franţa, Italia, Germania şi Marea Britanie, cele patru state europene membre G7 au convenit vineri să refuze revenirea Rusiei în acest grup, reclamată cu doar
Neînţelegerile dintre UE şi SUA privind taxele vamale la importurile de oţel şi aluminiu vor întări voinţa politică a statelor europene de accelerare a reformării