Aproape 700 de localităţi din România nu au medic de familie
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, trage un semnal de alarmă cu privire la numărul tot mai mic al cadrelor medicale din România, afirmând

Numărul locurilor de muncă vacante a fost, în trimestrul I al acestui an, de 38.400, în creştere cu 2.800 faţă de trimestrul anterior. Rata locurilor
România a ocupat în T4 2020 prima poziție în UE la numărul de ore lucrate săptămânal de către angajați, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu
Potrivit datelor publicate de INS, câștigul salarial mediu brut din luna martie 2021 a fost de 5.785 lei, cu 288 lei sau +5,2% față de
Inflația anuală a urcat la 3,24% conform datelor publicate de INS, după ce prețurile s-au majorat în luna aprilie 2021 cu 0,45%. Aproape o treime
România a consemnat în luna martie 2021 o creștere a producției industriale de 13,4% față de aceeași lună a anului precedent (afectată de impactul inițial