România se pregătește să declare epidemie de gripă
Săptămâna viitoare este foarte posibil să fie declarată oficial epidemie de gripă, însă nu vor interveni alte măsuri de prevenire a extinderii acesteia, întrucât deja

Cinci asistente medicale şi infirmiere de la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Ploieşti au fost depistate pozitiv la analizele pentru stafilococul auriu rezistent la antibiotice (MRSA), anunță
Internările la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie “Prof. Dr. Panait Sârbu” vor fi reluate începând de vineri, după trei săptămâni de la primele confirmări ale infectării cu
Doar 23 de spitale din cele 147 evaluate până acum îndeplinesc toate condițiile de acreditare, iar 106 le respectă numai parțial, anunță Autoritatea de Management
Ministrul Sorina Pintea a preluat vineri, de la omologul austriac Beate Hartinger-Klein, mandatul pe Sănătate al preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene. „Începând cu 1
Statul analizează posibilitatea de a le interzice absolvenților de medicină, ale căror studii au fost plătite de stat, să profeseze în străinătate pentru o anumită