socialisti

„Se invocă că, în toţi aceşti ani, o putere reformatoare, cu viziune şi voinţă, a modernizat statul român şi că opoziţia prezentată de mult, inclusiv în forurile europene, şi pe nedrept retrogradă, antireformistă, blochează acest proces de modernizare...
1 februarie, 2012
„Vreau să-mi exprim îngrijorarea cu privire la comportamentul din ce în ce mai nedemocratic al regimului politic de la Bucureşti. Preşedintele României a ocolit în mod repetat Parlamentul şi şi-a exercitat competenţele la limita Constituţiei”, a declarat austriacul...
22 ianuarie, 2012
Zeci de mii de oameni au manifestat luni la Budapesta faţă de noua Constituţie ungară, afirmând că subminează democraţia, în timp ce guvernul sărbătoreşte intrarea acesteia în vigoare printr-o ceremonie, relatează AFP, citată de Mediafax. Organizatorii manifestaţiei desfăşurată...
3 ianuarie, 2012
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat vineri, la Bruxelles, că fostul premier elen Giorgios Papandreou a fost „sacrificat” de bănci şi de către liderii Franţei şi Germaniei, iar socialiştii europeni ar trebui să înveţe din această „lecţie”. Ponta...
25 noiembrie, 2011
UPDATE: Partidul Popular spaniol a obţinut între 181 şi 185 de mandate parlamentare (din cele 350) în urma alegerilor legislative de duminică, potrivit sondajelor la ieşirea de la urne difuzate de televiziunea TVE. Partidul Socialist, aflat la guvernare...
20 noiembrie, 2011
Guvernul de la Atena va anula referendumul anunţat asupra planului european de salvare a Greciei, dacă socialiştii PASOK de la puetre ajung la un acord cu formaţiunea conservatore de opoziţie Noua Democraţie, privind cooperarea pentru rezolvarea crizei economice,...
3 noiembrie, 2011

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: