John Kerry: SUA vor primi 10.000 de refugiați sirieni în 2016
SUA vor primi 10.000 de refugiați sirieni în cursul acestui an, așa cum a promis președintele Barack Obama, a anunțat marți Secretarul de Stat american

Barack Obama şi Vladimir Putin au discutat miercuri despre războiul din Siria şi implicarea Moscovei în criza din Ucraina, în cadrul unei convorbiri telefonice între
Unul din 113 locuitori ai Terrei a părăsit anul trecut localitatea în care trăia, pentru a scăpa de războaie, persecuții sau sărăcie, potrivit unui raport
Rusia și Statele Unite ale Americii au ajuns la un acord privind necesitatea îmbunătățirii coordonării pentru a evita incidente în timpul operațiunilor armate din Siria,
Avioane rusești au efectuat o „serie de lovituri” în sudul Siriei împotriva rebelilor care au primit unii dintre ei sprijin american, a informat joi un
Șeful diplomației americane, John Kerry, a avertizat miercuri Rusia în legătură cu conflictul sirian, afirmând că „răbdarea” Washingtonului este „foarte limitată” în ceea ce privește