serbia

Președintele Kosovo, Hashim Thaçi, a anunțat marți că nu va lua parte la discuții privind normalizarea relațiilor cu Serbia care să fie conduse de un mediator UE și a cerut implicarea SUA în derularea acestui dialog. Kosovo și-a...
27 mai, 2020
Bulgaria, Grecia și Serbia își redeschid granițele comune, pentru cetățenii din aceste țări, începând cu 1 iunie. România a fost invitată să participe la această înțelegere, însă autoritățile de la București nu au luat încă o decizie, potrivit...
19 mai, 2020
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucici, a declarat joi în cadrul unei conferințe de presă că țara sa nu va adera nici la Alianța Nord-Atlantică (NATO), nici la Organizația Tratatului Securității Colective (CSTO), anunță Mediafax, care citează agenția rusă de...
22 noiembrie, 2019
Premierul sârb Ana Brnabic a semnat acordul de aderare la Uniunea Economică Euroasiatică (EEU), împreună cu omologii săi din Rusia, Armenia, Belarus, Kazakhstan și Kyrgyzstan, cu ocazia vizitei de  vineri, 25 octombrie, la Moscova. Uniunea Economică Euroasiatică (EEU)...
27 octombrie, 2019
Rusia a anunțat joi că o divizie de rachete S-400 din dotarea va lua parte la un exercițiu militar din Serbia, această decizie subliniind dorința Moscovei de a-și păstra acest aliat tradițional, chiar dacă Belgradul caută să se...
24 octombrie, 2019
Serbia merge înainte cu planul de a adera, la sfârșitul lunii viitoare, la Uniunea Economică Eurasiatică, înființată de președintele Vladimir Putin pentru a concura piața liberă europeană și pentru a reconstrui sfera de influență a Rusiei în rândul...
11 septembrie, 2019

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: