Campania pentru euroalegeri a început oficial: Sondajele și tabloul general
Campania electorală pentru alegerile europene a început oficial vineri, cu o lună înainte de prezentarea la vot a alegătorilor. 751 de politicieni din toate cele

Preşedintele Traian Băsescu şi ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, vor participa miercuri, la Berlin, la o masă rotundă organizată de Ministerul Federal al Muncii şi Afacerilor
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au trimis o nouă scrisoare președintelui Parlamentului European, Martin Schulz, prin care au reluat solicitarea de a le fi puse la
Preşedintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta s-au angajat, în scris, să realizeze noua lege a Sănătăţii, reorganizarea administrativă – regionalizarea, reforma electorală şi revizuirea
Liderii socialiştilor europeni (PES) au asigurat PSD că îi vor oferi sprijin direct în alegerile legislative din România, premierul Victor Ponta centrându-şi discursul pe retorica