Wall Street Journal: SUA ar putea trimite în Europa avioane F-22 Raptor
Forţele aeriene americane intenţionează să îşi suplimenteze trupele în Europa, pe fondul tensiunilor cu Rusia, şi ar putea mobiliza avioane de vânătoare invizibile pe radar

Pentagonul intenţionează să staţioneze armament greu, între care tancuri, precum şi 5.000 de militari în câteva state est-europene şi în ţările baltice, au declarat oficiali
Parlamentul European a decis miercuri că UE trebuie să își revizuiască drastic relațiile cu Rusia. Aceste relații, afirmă parlamentarii europeni, sunt profund afectate de încălcarea
Sancţiunile occidentale împotriva Rusiei trebuie menţinute până la „respectarea suveranităţii Ucrainei”, au stabilit preşedintele SUA, Barack Obama, şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, înainte de începerea
UE, prin comisarul Johannes Hahn, a reuşit să determine consens în Macedonia privind organizarea de alegeri anticipate. Rusia acuză UE de amestec în politica internă
Vladimir Putin alocă sume de bani fără precedent pentru a accelera construirea celei mai mari maşini de război de după războiul rece. Partea din bugetul