Războiul din Siria – Ajutoarele militare ruseşti ajung după ce armata a pierdut controlul provinciei Ildib
Armamentul şi trupele ruseşti despre care se ştie că au ajuns în Siria pentru a ajuta regimul lui Bashar al-Assad par să fi ajuns după

Idei şi puncte cheie: Patru ani şi jumătate de inacţiune în faţa unei tragedii umane de proporţii uriaşe sunt prea mulţi ca să rămână „nepedepsiţi”
Ministerul de Externe al Federaţiei Ruse a anunţat miercuri că experţi militari ruşi se află în Siria. Este, potrivit Reuters, prima confirmare oficială a implicării
Republica Moldova a suspendat orice relaţii diplomatice cu ataşatul militar al Rusiei la Chişinău, după ce acesta a participat la o paradă militară prin care
Rusia și Siria declară că nu s-a modificat nimic în colaborarea dintre cele două state, concretizată prin trimiterea la Damasc doar a unor experți și
Negocierile cu privire la cele două nave de război Mistral – care urmau să fie vândute iniţial Rusiei – „sunt relativ avansate” şi ar putea