rosia montana

Guvernul vrea să separe pachetul de acțiuni deținut de stat la compania Roșia Montană Gold Corporation de Mivest Deva și să le treacă la o nouă societate care să se afle în subordinea Departamentului pentru investiții străine și...
29 aprilie, 2013
În paralel cu alegerile legislative de la nivelul întregii ţări, cetăţenii a 35 de localităţi din Alba şi 3 localităţi din Constanţa au fost invitaţi duminică la vot pentru a se exprima, în referendumuri, pentru sau împotriva mineritului...
10 decembrie, 2012
Rovana Plumb, ministrul Mediului, a anunțat, marți, că a depus la Tribunalul București o cerere prin care prin care se solicită nulitatea avizului emis de către Agenţia Regională Timişoara pentru proiectul aurifer de la Certej – potrivit Agerpres....
18 septembrie, 2012
Premierul Victor Ponta a cerut Secretariatului General al Guvernului să reia procesul de avizare a proiectului privind redevenţele la minereuri, aur, platină şi argint transportul şi tranzitul petrol, urmând ca aceste redevenţe să fie majorate, au declarat pentru...
31 iulie, 2012
Premierul Victor Ponta susţine că poziţia Guvernului în ceea ce priveşte proiectul Roşia Montană nu s-a schimbat în ultima vreme şi că recentele declaraţii ale ministrului Economiei, Daniel Chiţoiu, pe tema valorificării zăcămintelor naturale făceau referire la proiectul...
5 iunie, 2012
„Prezenţa mea aici este o garanţie că mineritul în această zonă se va dezvolta. Noi ne-am propus ca până la sfârşitul acestui an să luăm o decizie politică, atât în ceea ce priveşte începerea mineritului la Roşia Montană,...
1 iunie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: