rosia montana

Consiliul Legislativ a emis aviz favorabil proiectului de lege privind demararea exploatării de la Roșia Montană, însă în adresa de avizare desființează practic, punct cu punct, textul de act normativ al Guvernului. În obseravațiile sale, Consiliul enumeră 16...
5 septembrie, 2013
Ministerul Justiției a dat aviz negativ proiectului de lege privind demararea exploatării aurifere de la Roșia Montană, adoptat de Guvern și transmis la Parlament, pe motiv că un contract comercial între două părți nu poate face obiectul unui...
4 septembrie, 2013
Gabriel Resources, compania înregistrată în Canada care vrea să dezvolte proiectul minier de la Roşia Montană, se aşteaptă să obţină avizul Parlamentului României pentru exploatarea din Munţii Apuseni în termen de două-trei luni. „Sperăm că va fi un...
3 septembrie, 2013
Guvernul vrea să treacă proiectul minier de la Roșia Montană printr-un adevărat maraton al ștampilelor.
2 septembrie, 2013
Premierul Victor Ponta s-a arătat de acord cu posibilitatea invocată de președintele Băsescu, de organizare a unui referendum privind proiectul minier de la Roșia Montană, însă prim-ministrul a susținut că populația ar putea fi consultată doar după o...
2 septembrie, 2013
Președintele Traian Băsescu a criticat luni o ”inconsecvență” a premierului Victor Ponta în legătură cu susținerea proiectului minier de la Roșia Montană, șeful statului acuzându-l pe prim-ministru că ar fi luat bani de la investitorii din proiect. „Vă...
2 septembrie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: