Sărăcia copiilor – o analiză: România, mai aproape de SUA și cu mult sub oricare alt stat din UE
România se situează detașat pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata de sărăcie a copiilor. Aceasta este de 1,3 ori mai

Ţările membre ale Uniunii Europene care nu au adoptat încă moneda unică europeană par a avea o abordare de tipul “aşteptăm şi vom vedea” în
În pofida creșterii economice de top în UE, șomajul consemnat de Eurostat pentru România la finele primului trimestru s-a menținut la același nivel ca și
România are nevoie de o prezenţă militară americană mai substanţială şi Bucureştiul speră chiar la o baza militară permanentă a Alianţei, a declarat ministrul de
Reprezentanţii României în Parlamentul European şi-au început timid activitatea în legislativul european, dar, spre sfârşitul mandatului au fost din ce în ce mai activi, arată
Hoyt Yee, oficialul american aflat marţi în vizită la Bucureşti, a vorbit, într-un interviu acordat Mediafax, despre importanţa respectării statului de drept şi necesitatea întăririi