Cristian Grosu / Riscul unei Românii iliberale
Acest risc există, el poate fi identificat în chiar discursurile privind planul pe viitorul scurt al construcției de putere care tocmai preia guvernarea, iar dacă

Comisia Europeană a decis vineri să trimită din nou România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru neîndeplinirea obligaţiilor sale de a închide
Dincolo de clișeizarea ei, sintagma ”tranziția către economia verde” suscită puncte de vedere diferite în sânul familiilor politice europene. E vorba de ritmul acestei tranziții,
În primul număr al Cronicilor Curs de Guvernare, pornind de la experiența altor state care deveniseră membre ale Pieței Comune / Uniunii Europene având inițial
Secretarul american al Securității Interne, Alejandro Mayorkas, a anunțat că Statele Unite iau în considerare să includă alte patru țări la programul său Visa Waiver,
România a rămas singura țară din regiune cu deficit comercial major și aflat în cea mai mare creștere pe primele 8 luni din 2021, potrivit