Reuters: Ieşirea Greciei din zona euro – haos pe termen scurt, exporturi pe termen lung
Ieşirea Greciei din zona euro ar provoca pe termen scurt haos, cu efecte brutale atât pe plan local, cât şi în economia mondială, problemele pornind

Presa internațională a relatat despre căderea Guvernului Ungureanu și a făcut previziun iasupra Cabinetului propus Victor Ponta, iar un blog al ziarului american Wall Street
Nota. Pentru cititorul neavizat, trebuie sa declar faptul ca sunt un anti marxist convins, consider comunismul si fascismul crime impotriva societatii umane si, in sfarsit,
Un document catalogat drept „confidenţial”, publicat de Reuters chiar în timpul negocierilor dintre liderii eurogrupului, autiorităţile de la Atena şi finanţatorii privaţi seamănă neîncredere în
Abordarea dură a FMI poate fi dezastruoasă în România, iar rigoarea excesivă” promovată de Fond ar putea provoca daune pe termen lung – avertizează doi
Într-o analiză a actualelor circumstanţe economico-financiare făcută pentru Reuters sub titlul „Germania trebuie să apere Euro”, miliardarul George Soros priveşte cu pesimism actuala situaţie şi