reactoare

Scăderea consumului și prețului la electricitate ar putea pune sub semnul incertitudinii oportunitatea extinderii programului nuclear al României, a declarat, miercuri, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, care a subliniat, însă, că Guvernul susține construcția reactoarelor 3 și 4 ale...
15 mai, 2013
Guvernul intenţionează să externalizeze operaţiunile de evaluare şi derulare a proiectelor finanţate din fonduri europene, astfel încât aceste atribuţii să nu mai revină doar autorităţilor guvernamentale de management, ca în prezent, potrivit premierului Victor Ponta. „Am discutat cu...
10 noiembrie, 2012
Companiile chineze i-au promis premierului român că se vor implica în proiectele guvernamentale, dar au cerut condiţii nedicriminatorii la licitaţii, eventual chiar un ajutor de la statul român. E vorba, printre altele, de centrala nucleară de la Cernavodă,...
14 august, 2011
Bulgaria intenţionează să îşi majoreze producţia de energie nucleară, potrivit programului energetic strategic al guvernului de la Sofia, adoptat, miercuri seara, de Parlament. „Bulgaria va apăra pe lângă instituţiile europene menţinerea şi majorarea cotei de energie nucleară”, se...
2 iunie, 2011
Germania vrea să fie prima putere industrială care renunţă total la energia atomică. Ministrul Mediului, Norbert Rottgen spune, potrivit AFP, că decizia a fost luată la întâlnirea liderilor coaliţiei de guvernământ cu cancelarul Angela Merkel, că este definitivă...
30 mai, 2011

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: