razboi ucraina

Crucea Roșie și ONU negociază evacuarea a sute de localnici care sunt refugiați în combinatul siderurgic Azovstal, a anunțat sâmbătă primarul Mariupol, Vadim Boicenko, potrivit CNN Vorbind la televiziunea ucraineană sâmbătă, primarul a îndemnat „toți partenerii internaționali să se...
30 aprilie, 2022
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a cerut NATO şi SUA să înceteze să mai livreze arme Kievului, dacă „sunt cu adevărat interesate să rezolve criza ucraineană”. Într-un interviu publicat sâmbătă de agenţia oficială chineză Xinhua, Serghei Lavrov...
30 aprilie, 2022
Miniştrii de externe ai Franţei și Germaniei au anunțat vineri că sunt hotărâţi să sprijine Republica Moldova în faţa riscurilor de destabilizare cu care se confruntă, transmite AFP, preluată de Agerpres. „Miniştrii au schimbat opinii despre răspunsul european...
30 aprilie, 2022
Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), care a menținut vreme de 8 ani o misiune de observare și monitorizare în estul Ucrainei, a anunțat joi că este nevoită să plece din Ucraina. Rusia – unul dintre...
29 aprilie, 2022
Președintele american Joe Biden va cere joi Congresului să aprobe noi fonduri de sprijin pentru armata Ucrainei. Potrivit Reuters, Joe Biden va mai propune și crearea unui mecanism legal prin care activele oligarhilor ruși înghețate să poată fi...
28 aprilie, 2022
Camera inferioară a parlamentului german a aprobat joi, cu o majoritatea covârşitoare, o petiţie privind sprijinul militar pentru Ucraina, inclusiv armament greu, pentru a ajuta ţara să se apere de forţele ruse care au invadat-o, informează Reuters. ”Alături...
28 aprilie, 2022

Rusia a dat afară din Ucraina OSCE

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), care a menținut vreme de 8 ani o misiune de observare și monitorizare în estul Ucrainei, a

Rusia a dat afară din Ucraina OSCE

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), care a menținut vreme de 8 ani o misiune de observare și monitorizare în estul Ucrainei, a

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: