pwc

România ar deveni singurul stat membru al Uniunii Europene ce aplică cu caracter obligatoriu şi general sistemul privind plata defalcată a TVA, dacă va fi aplicată măsura anunţată de Ministerul Finanţelor, consideră specialiştii în domeniul fiscalităţii din cadrul...
8 august, 2017
Ministerul de Finanţe a comunicat joi că, începând cu 1 ianuarie 2018, contribuţiile sociale vor fi trecute exclusiv în sarcina angajatului, cuantumul total al acestora urmând să scadă de la 39,25%, cât sunt în prezent, la 35%, iar...
28 iulie, 2017
Necesarul de finanţare a investiţiilor în infrastructură rămâne foarte ridicat, Europa Centrală şi de Est având nevoie de 615 miliarde de euro până în 2025, relevă un raport realizat de PwC şi de Atlantic Council. Ţările din Europa...
20 iulie, 2017
Consultanții spun că România poate avea o abordare strategică în a canaliza efectul potențial al tehnologiilor privind inteligența artificială (AI), în recuperarea unor decalaje economice față de țările vestice, însă pentru acest lucru avem nevoie de specialiști. În...
19 iulie, 2017
Companiile industriale din toate sectoarele la nivel global trec printr-o a patra revoluţie industrială care ar putea fi numită, afirmă PwC, „Industria 4.0”. Tranziţia către această nouă realitate industrială digitală este în plină desfăşurare peste tot în lume:...
20 iulie, 2016
Potrivit estimărilor PwC,  Taxa pe Valoarea Adăugată necolectată a generat în 2015 o pierdere de peste 28 de miliarde euro pentru bugetele celor cinci state din Europa Centrală şi de Est. România deține recordul negativ, înregistrând, potrivit datelor...
23 iunie, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: