Medicii de familie și-au reluat programul, protestele din sistem continuă
Medicii de familie care au refuzat vineri și luni să elibereze reţete compensate şi gratuite sau trimiteri la spitale și specialişti și-au reluat marți activitatea

Protestele medicilor continuă, cu punctul culminant programat pe 18 aprilie, când ar urma să fie organizată greva generală cu doar o treime din activitate și
Societatea civilă din Republica Moldova, opoziţia parlamentară şi partidele extraparlamentare decid vineri asupra acţiunilor care vor fi întreprise în continuare în încercarea de a declanșa
Noi manifestații au avut loc la Chișinău, unde mișcarea protestară a luat amploare în weekend. Protestatarii au formai un ”Consiliu al Salvării Naționale” și s-a
Protestele faţă de învestirea Guvernului moldovean condus de democratul Pavel Filip continuă şi joi, au anunţat organizatorii acţiunilor de protest care au avut loc miercuri
Capitala Republicii Moldova este, sâmbătă, scena unor ample manifestații de protest, în contextul crize politice în care se află republica, informează sâmbătă agenția de presă