propunere

Danemarca, susținută de alte 10 țări ale Uniunii Europene, a cerut interzicerea vehiculelor diesel și pe benzină, până în 2040, la nivel european. Potrivit Euronews, propunerea a fost făcută vineri, în cadrul unei reuniuni a miniștrilor UE de...
6 octombrie, 2019
Ministrul de Externe belgian, Didier Reynders (foto), propunerea pentru portofoliul Justiției în Comisia Europeană, este acuzat de corupție și spălare de bani în Republica Democrată Congo, au anunțat autoritățile din țara sa. Acuzațiile îi sunt aduse de un...
15 septembrie, 2019
Președinte Ucrainei, Volodimir Zelenski, a propune organizarea unei întâlniri cu omologul său rus Vladimir Putin, sub medierea a patru lideri occidentali, pentru a încerca să rezolve criza dintre cele două țări, anunță DPA. „Și acum, doresc să mă...
8 iulie, 2019
Comisia Europeană a propus miercuri, în urma acordului dintre Parlamentul European și Consiliu privind bugetul UE pentru 2019,  să suplimenteze cu 100 de milioane euro programele emblematice ale UE: Orizont 2020 și Erasmus+. Aceste fonduri suplimentare, anunță un...
15 mai, 2019
UPDATE: Procedura de selecţie a noului procuror general al României va fi reluată, întrucât toți cei patru candidați au fost respinși, conform Mediafax. Aceasta înseamnă reluarea procedurii de la punctul zero, adică sunt așteptate noi candidaturi. Reamintim că...
10 aprilie, 2019
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a lansat spre dezbatere o propunere privind viziunea sa referitoare la cei 15 ani de învățământ obligatoriu, structurarea și obiectivele fixate pentru fiecare etapă. Documentul nu are încă formă de act legislativ, însă elementele...
31 martie, 2019

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: