Producția de gaze a României a scăzut cu 1,1% în ianuarie 2026. Importurile s-au dublat
Producția de gaze naturale utilizabile a României a fost, în ianuarie 2026, de 654.400 tone echivalent petrol, cu 7.300 tep sub cea din prima lună

Producția de gaze naturale a companiei de stat Romgaz (SNG), cel mai mare producător din România, a crescut în 2024 cu 3,64%, comparativ cu 2023,
Transocean Barents, unitatea mobilă de foraj offshore semi-submersibilă contractată pentru Neptun Deep, a ajuns la Constanța, a anunțat duminică OMV Petrom, potrivit Agerpres. „Sosirea platformei
OMV Petrom și-a redus producția în ultimul trimestru al anului trecut, la 110.000 barili echivalent petrol pe zi (bep/zi) de la 113.500 bep/zi în trimestrul
Producția de gaze a OMV a fost în medie de 59.500 barili echivalent petrol pe zi (bep/zi) în T3 2023, în scădere cu 2,3% față
OMV Petrom a anunţat joi, într-un raport remis Bursei de Valori București (BVB) că se aşteaptă să nu achite taxa de solidaritate pentru anul fiscal