prietenii coeziunii

Președintele Nicușor Dan și premierul italian, Giorgia Meloni, au organizat joi prima reuniune de coordonare a grupului „Prietenii Coeziunii” la nivel de lideri, înaintea discuțiilor privind cadrul financiar multianual (MFF) 2028-2034. „Vom continua să pledăm pentru un buget...
19 iunie, 2026
România a semnat, alături de alte 15 state, o declaraţie privind Cadrul financiar multianual 2028-2034, în care se arată că acesta ar trebui să sprijine creşterea autonomiei strategice a UE şi să continue consolidarea competitivităţii UE. Cele 16...
26 mai, 2026
Oficiali de rang înalt din țările bogate ale Uniunii Europene, inclusiv Franța, Germania și statele nordice, se întâlnesc joi la Viena pentru a forma un front comun înaintea negocierilor pentru următorul buget pe șapte ani al UE, estimat...
11 septembrie, 2025
15 ţări din Europa de Sud, Centrală şi de Est au afirmat sâmbătă, la Summitul Grupului „Prietenii Coeziunii”, nevoia de a se ajunge rapid la un acord asupra viitorului buget european după Brexit, transmite presa internațională. Principalele preocupări...
2 februarie, 2020
Premierul Victor Ponta va participa marţi, la Bruxelles, la o întâlnire la nivel înalt a grupului „Prietenii coeziunii”, din care fac parte state ce beneficiază de fonduri comunitare destinate reducerii discrepanţelor de dezvoltare în interiorul Uniunii Europene –...
12 noiembrie, 2012
Cancelarul german Angela Merkel vrea să îl ameninţe pe premierul britanic David Cameron cu anularea summitului european din noiembrie, în cazul în care acesta îşi păstrează poziţia cu privire la bugetul Uniunii Europene (UE), scrie în ediția de...
22 octombrie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: