pensii speciale

Beneficiarii de pensii de serviciu vor trebui să se pensioneze la vârsta standard și să aibă o vechime minimă în muncă de cel puțin 35 de ani, cuantumului net al pensiei de serviciu fiind limitat la 70% din...
15 august, 2025
După șefii curților de apel, și președinții tribunalelor din întreaga țară îndeamnă la dialog între cele trei puteri ale statului – legislativă, executivă și judecătorească – pentru „a corecta excesele din politicile fiscale adoptate în ultima perioadă, care...
6 august, 2025
Comunitatea Declic a depus o petiție la Administrația Prezidențială prin care solicită președintelui României, Nicușor Dan, să inițieze un referendum național privind reforma pensiilor speciale. Inițiatorii cer o soluție unitară pentru toate categoriile de beneficiari, nu doar pentru...
4 august, 2025
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, marţi, că reforma pensiilor speciale va fi inclusă cel mai probabil în al treilea pachet de măsuri fiscale, menţionând că vârsta de pensionare va creşte pentru cei care beneficiază de aceste venituri şi...
22 iulie, 2025
Senatul, camera decizională în acest caz, a amânat pentru după alegerile prezidențiale dezbaterea proiectului privind pensiile magistraților, care ar fi urmat să fie intre la vot luni, 28 aprilie. Reamintim că deputații au adoptat proiectul, săptămâna trecută, cu...
28 aprilie, 2025
Creșterea vârstei de pensionare a magistraților nu va mai fi etapizată, ci se va face brusc, de la 1 ianuarie 2026, dată de la care judecătorii și procurorii se vor putea retrage din activitate doar la 65 de...
23 aprilie, 2025

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: