„Noua Republică” ar putea deveni partid în martie 2012
Mişcarea politică de dreapta „Noua Republică” ar putea deveni partid politic în martie anul viitor, a anunţat liderul ei, Mihai Neamţu vineri, în cadrul unei

Greşeala lui Victor Ponta a fost însă că el s-a adresat, mereu, electoratului lui Ion Iliescu, şi a semănat prea mult cu Radu Mazăre.
Comisia de Arbitraj şi Integritate Morală a PSD a decis, cu 43 de voturi pentru şi cinci împotrivă, să propună Comitetului Executiv Naţional al PSD
Democrat-liberalii care vor fi condamnaţi penal sau vor fi declaraţi de instană ca foşti colaboratori ai securităţii ca poliţie politică a regimului comunist vor fi
Curtea de Apel Bucureşti a aprobat joi înfiinţarea Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), un rival pentru UDMR, însă liderii Uniunii resping în continuare introducerea
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Timişoara îi cercetează în acest dosar pe Cornelia Corescu, inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă