nord

Piața forței de muncă și condițiile sociale rămân critice, în pofida redresării economice fragile care se înregistrează în UE, și se accentuează diferențele dintre sudul și nordul Europei, arată Buletinul trimestrial al Comisiei Europene privind ocuparea forței de...
2 octombrie, 2013
Consiliul academic de pe lângă Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației, CONREG, a propus deja schimbarea denumirii actualelor regiuni de dezvoltare, care urmează să primească personalitate juridică peste județe, odată cu reorganizarea administrativ-teritorială a României. Scoase de o săptămână...
22 mai, 2013
Potrivit unui studiu realizat de Banca Centrală Europeană şi citat de Wall Street Journal, nemţii sunt printre cei mai săraci din zona euro, cel puţin pe hârtie, ceea ce adaugă un nou element în dezbaterea referitoare la nordul...
12 aprilie, 2013
Mai puţin de 30% dintre persoanele din Grecia, Slovacia şi Portugalia şi 80% dintre persoanele din Danemarca şi Suedia şi-au exprimat optimismul cu privire la viitor, într-un sondaj european privind calitatea vieţii, anunţă Comisia Europeană. Sondajul european privind...
1 decembrie, 2012
Încălzirea climatică şi temperaturile record consemnate în Europa în ultimul deceniu riscă să agraveze inegalităţile pe continent, atrage atenţia Agenţia europeană pentru mediu, într-un raport publicat miercuri. “Temperatura medie de pe teritoriul Europei în ultimii 10 ani a...
22 noiembrie, 2012
Nu demult am facut referire la personajul mitologic Anteu pentru a remarca ca o economie este bine sa aiba radacini, care sa ii mareasca robustetea, sa o protejeze de socuri potrivnice. Ce ar fi radacini? Unele sunt de...
29 august, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: