newsmain

Reprezentanții țărilor UE și comisarii europeni au amânat pentru anul viitor rectificarea bugetului Uniunii, ca urmare a blocării dezbaterilor, marți, de către Italia, care cere fonduri mai mari pentru administrarea crizei refugiaților, remarcă Politico.eu. Comisia Europeană (CE) a...
14 decembrie, 2016
Reprezentanții PNL au transmis miercuri că nu sunt de acord ca o persoană condamnată penal ar fi propusă pentru poziția de prim-ministru. După consultările de miercuri cu președintele Iohannis, PNL pare că nu e de acord nici cu...
14 decembrie, 2016
Deputații francezi au adoptat marți noaptea o a cincea prelungire a stării de urgență post-atentate, cu 288 de voturi pentru și 32 împotrivă, până la 15 iulie anul viitor, dată ulterioară alegerilor prezidențiale și legislative, transmite AFP. Această...
14 decembrie, 2016
Premierul Dacian Cioloș a analizat cererea lui Liviu Dragnea de amânare a aplicării prevederilor din Codul fiscal referitoare la scăderea TVA cu un punct procentual și la eliminarea taxei pe stâlp, de la 1 ianuarie 2017, și a decis:...
13 decembrie, 2016
Vicepreşedintele ales al Statelor Unite, Mike Pence (foto), l-a contatat telefonic pe preşedintele Klaus Iohannis, a declarat, marţi, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi, care a precizat că în cadrul discuţiilor oficialul american şi-a...
13 decembrie, 2016
Cetățenii europeni din România, Croația și Bulgaria au înregistrat cel mai mic consum individual efectiv (AIC), cu mai mult de 40% sub media Uniunii Europene, potrivit unui raport publicat marți de Eurostat, bazat pe datele din 2015. Consumul...
13 decembrie, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: