Premierul Grindeanu l-a demis pe vicepreședintele ANAF
Premierul Sorin Grindeanu a semnat luni decizia de eliberare a lui Dorel Fronea (foto) din funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Decizia

România pierde 1 miliard de euro în domeniul transporturilor, bani care ar fi putut fi cheltuiți în exercițiul financiar 2007-2013, afirmă comisarul european pentru politică
Un medic primar de la Cabinetul Teritorial de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Sinaia a fost trimis în judecată pentru 185 de
Premierul Sorin Grindeanu se întâlnește marți, la Viena, cu cancelarul Christian Kern, în cadrul unei vizite pe care o efectuează în Austria. Potrivit unui comunicat
Ministerul Energiei pregăteşte o hotărâre de Guvern prin care va schimba procedura de listare la bursă a Hidroelectrica, astfel încât banii să rămână la stat,
Proiectul Legii grațierii va intra luni pe ordinea de zi a plenului Senatului numai pentru a fi retrimis la comisii, acolo unde vor fi eliminate