newsmain

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, le-au cerut, marţi, statelor membre să treacă peste “interesele naţionale” şi “ideologii” pentru a ajunge la un acord privind fondurile de coeziune din cadrul viitorului cadru...
14 noiembrie, 2012
Comisia Europeană a aprobat propunerea comisarului european pentru justiţie Viviane Reding de a avea femei în cotă de cel puţin 40% dintre membrii consiliilor de administraţie, până în anul 2020, relatează BBC. Informaţia a fost anunţată printr-un mesaj...
14 noiembrie, 2012
În contextul în care preşedintele român Traian Băsescu nu a fost destituit, premierul Victor Ponta mizează pe alegerile legislative, scrie Le Figaro citat de AGERPRES. Cotidianul francez a publicat marţi seara în ediţia online un interviu cu premierul...
14 noiembrie, 2012
Circa 400 de salariaţi de la Oltchim, din totalul de 2.600, au protestat și marți la clădirea administrativă a combinatului vâlcean pentru a-și primi salariile pe septembrie şi octombrie. Protestatarii au susținut că Guvernul și-a încălcat promisiunile și...
13 noiembrie, 2012
Președintele Traian Băsescu a ieșit public luni seară și a acuzat politicienii și Parlamentul că încalcă sistematic valorile statului de drept, hotărârile Justiției și că folosesc statul numai în interes personal. Președintele a ieșit public după ce săptămâna...
12 noiembrie, 2012
Inflația anuală a coborât în octombrie sub pragul de 5%, prag pe care îl depășise conjunctural în luna precedentă. Datele anunțate luni mai arată că inflația medie anuală a crescut la 3,1% după metodologia națională (3,2% după cea...
12 noiembrie, 2012

Inflația a coborât sub 5%

Inflația anuală a coborât în octombrie sub pragul de 5%, prag pe care îl depășise conjunctural în luna precedentă. Datele anunțate luni mai arată că

Inflația a coborât sub 5%

Inflația anuală a coborât în octombrie sub pragul de 5%, prag pe care îl depășise conjunctural în luna precedentă. Datele anunțate luni mai arată că

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: