newsmain

Una din cele două bănci de stat, CEC sau Eximbank, va deveni bancă de dezvoltare care să fie partener al statului în asigurarea finanţării pentru proiecte europene, a anunţat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. Prezent vineri la Suceava,...
27 septembrie, 2014
Proiectul privind noile redevenţe pentru sectorul petrolier va fi pus în dezbatere la începutul anului viitor. Nivelul acestora nu va fi prea mare, ca să nu descurajeze investiţiile, a anunţat premierul Victor Ponta. „Am confirmat faptul că sistemul...
27 septembrie, 2014
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a transmis procurorului general referatul pentru sesizarea preşedintelui României, a Senatului, a Camerei Deputaţilor şi a Parlamentului European, în vederea obţinerii avizelor de efectuare a urmăririi penale faţă de nouă foşti...
26 septembrie, 2014
Echipa de experţi ai Comisiei Europene şi-a încheiat vineri misiunea de evaluare în cadrul Mecanismului special de monitorizare, după ce a discutat probleme cu reprezentanţi ai instituţiilor din domeniul justiţiei şi ai societăţii civile. Experţii au discutat, în...
26 septembrie, 2014
Contractul pentru finalizarea Lotului 2 al autostrăzii Nădlac-Arad, în valoare totală de 89,348 milioane de lei fără TVA, a fost semnat, vineri, cu Asocierea Astaldi SpA – Max Boegl România. Licitaţia deschisă pentru contractul „Proiectare și Execuție Autostrada...
26 septembrie, 2014
Statul va subvenţiona şi anul viitor creşterea accizei la motorina folosită în agricultură, măsura urmând să fie aprobată printr-o hotărâre de Guvern în săptămânile următoare. „Avem acordul politic să introducem şi pentru anul 2015 sprijin pentru motorină, asta...
26 septembrie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: