Examenul comisarilor: Proba scrisă a Corinei Creţu
Corina Creţu crede că statele membre şi Comisia trebuie să stabilească priorităţile de folosire a fondurilor structurale europene încă de la începutul procesului, pentru a

Audierile noilor comisari europeni începu luni în Parlamentul European, cu suedeza Cecilia Malmstrom, germanul Gunther Ottinger şi croatul Neven Mimica. Toţi trei au deţinut portofolii
Firma elveţiană EFT, din grupul britanic EFT, a chemat Hidroelectrica în instanţă, la Curtea de Arbitraj din Berna, pentru a recupera daune de 80 milioane
Duminică intră în vigoare modificările la legislaţia rutieră. Printre noutăţi – amenda de până la 450 de lei pentru şoferii care nu transportă copiii în
Creşterea datoriei publice din perioada 2009 – 2012 a devansat ritmul de creştere al economiei, iar datoria externă contractată pentru finanţarea de proiecte se situează
Ministerul Finanţelor Publice a pus în dezbatere publică proiectul celei de-a doua rectificări bugetare pe anul 2014 – primesc bani mai mulţi Ministerul Dezvoltării, Ministerul