newsmain

  Duminică seară, cu câteva minute înaintea închiderii urnelor, la intrarea pe Rue de l’Exposition, unde se află sediul Ambasadei României la Paris şi cel al Institutului Cultural Român se aflau câteva sute de persoane care au stat...
3 noiembrie, 2014
Prezenţa la vot, la ora 19.00, a fost de 48,49%, potrivit datelor comunicate de BEC, mai mare decât procentul înregistrat în 2009 (45,06%). Prezenţa la vot a fost de 35% la ora 16.00, potrivit datelor comunicate de BEC....
2 noiembrie, 2014
Armata ucraineană a achiziţionat material de război în valoare de 11,5 milioane de dolari şi a reparat aproximativ 14.500 de echipamente, a anunţat sâmbătă adjunctul ministrului ucrainean al Apărării, Piotr Mehed, citat de RIA Novosti. “Trupele au primit...
1 noiembrie, 2014
Comisia Juncker îşi începe sâmbătă oficial mandatul de 5 ani. Preşedintele ales a prezentat Parlamentului European un program politic, atunci când a fost votat şi însăşi organizarea Comisiei Europene a fost un semnal evident al priorităţilor noii echipe...
31 octombrie, 2014
Cererea de extrădare a lui Nicuşor Constantinescu, formulată ca urmare a deciziei de arestare a acestuia, a fost respinsă de autorităţile din Statele Unite, anunţă Mediafax, care citează surse judiciare. În aceste condiţii, autorităţile judiciare din România nu...
31 octombrie, 2014
Comisarul european Corina Creţu îşi va prelua mandatul oficial la 1 noiembrie, iar responsabila pentru politici regionale şi-a anunţat deja – pe blog – componenţa cabinetului. Dintre cei 7 membri, doar 3 pot fi din ţara de provenienţă...
31 octombrie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: