newsmain

Previziunile de toamnă ale Comisiei Europene indică faptul că, păstrând cadrul actual al politicilor fiscale, Guvernul României nu va putea să respecte Programul de convergenţă asumat. Cea mai severă ieșire din grafic se va înregistra – arată prognoza...
4 noiembrie, 2014
Scăderea investiţiilor publice poate fi un beneficiu pe termen lung, dacă s-a făcut pe baza întăririi disciplinei financiare, prin eliminarea proiectelor neeraliste şi a corupţiei, chiar dacă afectează creşterea economică pe termen scurt, a apreciat marţi guvernatorul Mugur...
4 noiembrie, 2014
Guvernul a adoptat în ședința de marți un proiect de lege care prevede dublarea indemnizațiilor pentru persoanele persecutate din motive politice de regimul comunist şi o Ordonanţă prin care salariile personalului medical şi al celui de asistenţă socială...
4 noiembrie, 2014
Candidatul PSD la preşedinţie, Victor Ponta, a anunţat marţi, în urma şedinţei coaliţiei, variantele sale de premier în cazul în care devine preşedinte: Călin Popescu Tăriceanu, Florin Georgescu şi George Maior. El va decide cine va conduce executivul...
4 noiembrie, 2014
Jurnalistul Dan Suciu, fost purtător de cuvânt al guvernului Mihai Răzvan Ungureanu, îl înlocuieşte de marţi pe Mugur Şteţ în funcţia de purtător de cuvânt al Băncii Naţionale a României. Dan Suciu este jurnalist în domeniul financiar încă...
4 noiembrie, 2014
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis marţi să reducă rata dobânzii de politică monetară de la 3% la 2,75% pe an, nou minim istoric, coridorul de variaţie de la 2,75% la 2,5%, precum şi...
4 noiembrie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: