Desant diplomatic american şi britanic la Bucureşti:
Desant diplomatic american şi britanic la Bucureşti: subsecretarul de stat american, Victoria Nuland, şi ministrul de externe britanic, Philip Hammond s-au aflat miercuri la Bucureşti,

Procurorii DNA au făcut, miercuri, percheziţii la Ministerul Afacerilor Interne, în biroul unei consiliere a ministrului Gabriel Oprea, suspectată de fapte de corupţie. Potrivit Mediafax,
Numărul reprezentanţilor statului sau ai unităţii teritoriale în AGA la regii şi companii de stat va fi limitat la maximum două persoane, iar funcţionarii şi
În urma recalculării făcute Institutul Național de Statistică, în varianta denumită tehnic ”provizorie 2”, rezultatul brut de creștere economică pe primele nouă luni de anul
Atacul de săptămâna trecută de la Paris, în care a fost decimată redacţia săptămânalului de satiră Charlie Hebdo, a fost revendicat miercuri de Al-Qaeda din
Comisia Europeană a întrerupt temporar, în 23 decembrie 2014, în urma unui audit şi a dialogului cu autorităţile de la Bucureşti, plăţile pe axa 3