newsmain

Anul 2014 a fost „un an negru” pentru securitatea Europei, a spus secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg (foto), la conferinţa de presă de după prezentarea raportului anual al Alianţei. Iar 2015 va fi anul în care se...
2 februarie, 2015
Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat, luni, pe Dan Adamescu la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare, pe judecătorul Mircea Moldovan la 22 de ani de închisoare, pe Elena Rovenţa la cinci ani şi zece...
2 februarie, 2015
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut, luni, aviz de la Parlament pentru urmărirea penală a deputatului Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării, şi a senatorului Ion Ariton, fost ministru al Economiei. Potrivit comunicatelor DNA, cei doi sunt suspectaţi...
2 februarie, 2015
Acuzaţiile lansate săptămâna trecută, vineri, de către Elena Udrea la adresa celui care asigură conducerea interimară a SRI, generalul Florian Coldea, au generat o anchetă internă a serviciului. Preşedintele Comisiei de control SRI, deputatul Georgian Pop, a declarat...
1 februarie, 2015
Senatorul Mircea Geoană a lansat duminică, la Romexpo, proiectul social-democrat intitulat „România noastră”, susţinând că iniţiativa sa şi a primarului Marian Vanghelie va schimba majoritatea în Parlament. De cealaltă parte, liderii PSD au decis să strângă rândurile și...
1 februarie, 2015
Grupul american Chevron renunţă la activităţile de explorare a zăcămintelor de gaze de şist din Polonia, ale căror rezultate nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor iniţiale. „Divizia din Polonia a Chevron a decis să întrerupă operaţiunile de explozare...
1 februarie, 2015

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: