Egiptul a bombardat ţinte SI în Libia, după decapitarea celor 21 de creştini
Militarii egipteni au anunţat luni că au bombardat poziţii ale grupării teroriste Statul Islamic (SI) în Libia, după ce organizaţia a publicat o înregistrare video

Bănci din România se numără printre cele vizate de o grupare de hackeri vorbitori de limba rusă, care a reuşit să fure, începând din 2013,
Debalțeve, localitate din estul Ucrainei aflată sub controlul armatei guvernamentale însă situată în vecinătatea regiunii aflate sub control separatist, este supusă, luni, unui bombardament masiv.
Noile sancţiuni ale UE au intrat luni în vigoare, aşa cum fusese stabilit la ultima reuniune a şefilor diplomaţiilor statelor europene: numele a 19 persoane
Luptele din estul Ucrainei s-au diminuat considerabil însă nu au încetat ca urmare a intrării în vigoare a acordului de pace, admit ambele părţi în
Autorităţile germane au declanşat duminică o alertă din cauza unui atac terorist „de origine islamistă” şi au anulat cel mai mare carnaval organizat în nordul