Sebastian Ghiță – urmărit penal în dosarul cumnatului lui Victor Ponta
Deputatul Sebastian Ghiță a fost pus marți sub control judiciar de procurori, iar împotriva acestuia, potrivit DNA, a fost începută urmărirea penală sub acuzația că

Ministrul de Externe ucrainean, Pavlo Klimkin, a făcut o vizită în România, după mai multe amânări care au fost cauzate de situaţia din ţara sa.
Băncile nu vor mai putea urmări alte active sau veniturile viitoare ale clienţilor cu credite având garanţii imobiliare, chiar dacă din executarea garanţiei nu a
Ceasul ticăie, indiferent dacă se aude sau nu în zarva care domnește zi de zi în spațiul public – odată ce clasa politică de toate
Vladimir Putin este marţi la Budapesta. Este o vizită la unul dintre puţinii aliaţi pe care îi are în Europa, la un lider pentru care
Discuţiile dintre Eurogrup şi Grecia s-au încheiat abrupt în noaptea dintre luni spre marţi fără niciun rezultat, după doar câteva ore, în condiţiile în care