newsmain

Premierul desemnat Viorica Dăncilă nu va solicita niciunei instituţii a statului român niciun aviz pentru viitorii miniştri din cabinetul său, a declarat, miercuri seară, într-o emisiune la TVR 1, vicepreşedintele Partidului Social Democrat (PSD) Ecaterina Andronescu. Potrivit acesteia,...
18 ianuarie, 2018
Comisia Europeană a acuzat miercuri Rusia că „orchestrează” o campanie de dezinformare pro-Kremlin în ţările Uniunii Europene, constatând că aceasta „din păcate (…) poate fi extrem de eficientă”, relatează AFP, citată de Agerpres. „Nu există nicio îndoială că...
18 ianuarie, 2018
Producătorul de încălţăminte Clujana, brand românesc cu o tradiţie de peste 100 de ani, a intrat în insolvenţă, Tribunalul Specializat Cluj desemnând casa de insolvenţă CITR drept administrator judiciar al companiei. Fabrica de încălțăminte de la Cluj a...
17 ianuarie, 2018
Statele membre ale Uniunii Europene vor putea reduce sau chiar elimina TVA la o largă serie de produse, în virtutea unui proiect de directivă al Comisiei Europene, care are ca scop reformarea mecanismului centralizat de stabilire a taxei...
17 ianuarie, 2018
Primul comunicat al guvernului condus interimar de către ministrul Apărării, Mihai Fifor, transmite, miercuri, decizia de eliberare a domnului Bogdan Despescu din funcția de inspector general al Inspectoratului General al Poliției Române, cu rang de secretar de stat....
17 ianuarie, 2018
Guvernul ceh condus de prim-ministrul Andrej Babiš (foto) demisionează miercuri, potrivit unui purtător de cuvânt citat de Reuters. Cu o zi înainte, marți, camera inferioară a Parlamentului ceh a refuzat votul de încredere solicitat de prim-ministru. Guvernul Babis...
17 ianuarie, 2018

Guvernul ceh demisionează

Guvernul ceh condus de prim-ministrul Andrej Babiš (foto) demisionează miercuri, potrivit unui purtător de cuvânt citat de Reuters. Cu o zi înainte, marți, camera inferioară

Guvernul ceh demisionează

Guvernul ceh condus de prim-ministrul Andrej Babiš (foto) demisionează miercuri, potrivit unui purtător de cuvânt citat de Reuters. Cu o zi înainte, marți, camera inferioară

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: