neptun deep

Producţia de gaze din Marea Neagră trebuie să înceapă în doi-trei ani, altfel va fi prea târziu şi nu vom mai putea scoate niciodată acele resurse, potrivit lui Zoltan Nagy-Bege (foto), vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie...
11 mai, 2021
OMV Petrom va acționa ca operator al perimetrului Neptun Deep din Marea Neagră în situația acceptării ofertei Romgaz de către ExxonMobil, a anunțat compania vineri, într-un comunicat de presă. „OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din...
23 aprilie, 2021
Romgaz (SNG) a anunțat că va solicita rating din partea a două companii de evaluare, pentru putea finanța, și printr-o emisiune de obligațiuni corporatiste, eventuala preluare de la ExxonMobil a participaţiei la concesiunea zăcământului Neptun Deep de gaze...
13 aprilie, 2021
Dacă va întârzia mult după 2022, investiția în exploatarea gazelor naturale din zona comercială românească a Mării Negre ar putea deveni nerentabilă. Nici nu vor mai fi extrase toate rezervele, potrivit estimărilor Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM)....
9 aprilie, 2021
Romgaz (SNG) a făcut o ofertă de circa 900 de milioane de dolari companiei ExxonMobil pentru participarea de 50% din concesiunea de explorare și exploatare a gazelor naturale din  perimetrul de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră,...
5 aprilie, 2021
Romgaz (SNG) va depune miercuri o ofertă pentru achiziţia pachetului deţinut de ExxonMobil, de 50% din  concesiunea zăcământului de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră, a anunţat marţi, ministrul Energiei, Virgil Popescu, în videoconferinţa News.ro – Energy...
30 martie, 2021

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: