mobi

În ceea ce privește consecințele economice ale Brexitului, părerile sunt unanime în privința Marii Britanii – creșteri economice mici și riscul recesiunii. În cazul Uniunii Europene, prognozele sunt mai greu de făcut fiindcă nu se cunoaște puterea de...
29 iunie, 2016
Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Bruxelles, după Colsiliul European, că nu poate da detalii, dar „există semne că lucrurile s-ar putea mișca” în privința aderării României la zona Schengen. „Chestiunea Schengen e permanent pe agenda tuturor...
29 iunie, 2016
Camera Deputaților a votat marți – după luni de controverse și retrimiteri la dezbatere – așa numita ”Lege privind impozitul specific unor activități”. Legea se referă, în speță, la introducerea impozitului forfetar în așa numita industrie HoReCa –...
29 iunie, 2016
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, și președintele Rusiei, Vladimir Putin, au discutat miercuri la telefon, ambii exprimând determinarea de restabilire deplină a relațiilor bilaterale și de luptă comună împotriva terorismului, anunță Reuters, care citează o declarație a președinției...
29 iunie, 2016
Concluziile adoptate după prima zi a Consiliului European (marți, 28 iunie) confirmă așteptările privind accelerarea pieței unice aprofundate. De asemenea, până în 2018 trebuie definitivate și puse în aplicare strategiile, inclusiv cea energetică, și planurile de acțiune. S-au...
29 iunie, 2016
Un număr de 99 de parlamentari au sesizat la CCR proiectul de lege care duce la dezincriminarea conflictului de interese în cazul senatorilor și deputaților care și-au angajat rudele la birourile parlamentare până în anul 2013. Curtea Constituțională,...
29 iunie, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: