Grecia și creditorii nu au reușit finalizarea evaluării programului de asistență financiară
Grecia și creditorii săi internaționali nu au reușit joi să rezolve diferențele de opinie și să găsească o soluție înainte ca agenda europeană să fie

Guvernul a discutat vineri un proiect de Hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional de gestionare a afacerilor europene în vederea participării României la procesul
Guvernul a aprobat vineri proiectul unei Ordonanţe de Urgenţă care prevede acordarea unui ajutor de minimis în sumă maximă de 200.000 lei/beneficiar, IMM-urilor înfiinţate după
Guvernul discută în ședința sa de vineri un memorandum protrivit căruia urmează să-și mandateze reprezentanții să voteze, în adunările acționarilor companiilor controlate de stat, creșterea
Statele membre care nu preiau refugiați din Grecia și Italia ar putea pierde din fondurile europene alocate, dacă Parlamentul European va aproba propunerea Cecilia Wikstroem
Presa din Rusia a scris joi că un al doilea ofițer al serviciului secret FSB a fost arestat, fiind acuzat de trădare, anunță Radio Europa