mobi

Indicatorul Flash de încredere a consumatorilor calculat de Comisia Europeană a crescut cu 0,3 puncte, în mai,  până la -3,3 în Zona Euro şi cu 0,1 puncte până la -3,3 în Uniunea Europeană, potrivit unuui anunţ al Directoratului...
22 mai, 2017
Puncte cheie: După primăvara electorală cu Happy End din Europa, Berlinul și Parisul au convenit recent, practic a doua zi după instalarea noului președinte francez, că se va deschide curând o fereastră de oportunitate strategică pentru reforma structurală...
22 mai, 2017
  Valoarea activelor fondurilor de pensii obligatorii administrate privat a crescut cu 32,15% în 30 aprilie 2017, faţă de aceeaşi dată a anului trecut, adică până la 34,75 miliarde de lei. Valoarea activului net era de 34,73 miliarde...
22 mai, 2017
cursdeguvernare.ro organizează, miercuri, 24 mai 2017, în parteneriat cu Asociația Română a Companiilor de Exploatare și Producție Petrolieră – ROPEPCA, cu România Durabilă și cu academia de studii economice București, conferința  ”Cu strategia pe masă: România în ecuația energetică europeană...
21 mai, 2017
Economiile din Europa Centrală și de Est funcționează aproape de potențialul lor, iar autoritățile sunt în stare de alertă din cauza efectelor revenirii inflației, iar analiștii de la Capital Economics Ltd avertizează că ritmul de creștere din regiune...
21 mai, 2017
România va avea anul acesta 90 de kilometri noi și funcționali de autostradă, aproximativ 45 de kilometri de Variante de Ocolire, iar alți circa 250 de kilometri de drumuri vor fi reabilitați, potrivit directorului general al Companiei Naționale...
21 mai, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: