Rata de ocupare în România și statele UE: ne apropiem de obiectivul 2020
România s-a situat anul trecut pe locul patru între statele membre UE în privinţa creşterii gradului de ocupare, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu un

Comisia Junker se pregătește pentru una dintre cele mai mari bătălii care urmează la Bruxelles: disputa legată de banii viitorului Cadru Financiar Multianual. Comisarul pentru
România a înregistrat anul trecut un record istoric în ceea ce privește numărul cererilor de azil. Au solicitat protecție aproximativ 5.000 de imigranți. Cei mai
Guvernul a aprobat în şedinţa de marţi o ordonanţă de urgenţă privind accesul neîngrădit la terapii pentru pacienţii cu afecţiuni grave, a anunţat purtătorul de
Producătorii de energie în tehnologii cu emisii reduse de carbon ar putea primi bani de la stat, dacă preţul electricităţii pe piaţă va scădea sub
Indicii ROBOR la 3 şi 6 luni au crescut marţi până la 2,28%, respectiv 2,52%, cele mai mari niveluri din octombrie 2014 încoace, potrivit datelor