mobi

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a reacționat joi, pe rețelele sociale, după extrădarea oligarhului Vladimir Plahotniuc. „Dacă nu renunți când e greu și continui să lupți – întreaga societate continuă să lupte – până și infractorii care păreau...
25 septembrie, 2025
Împrumutul de „reparații” al Uniunii Europene pentru Ucraina ar putea ajunge la o valoare de 130 de miliarde de euro, au declarat oficiali europeni apropiați negocierilor pentru Reuters.Dimensiunea exactă urmează să fie stabilită după evaluarea Fondului Monetar Internațional...
25 septembrie, 2025
Banca Transilvania (TLV), cel mai mare grup financiar din România, și-a convocat acționarii în data de 28 octombrie pentru aprobarea de noi emisiuni de obligațiuni corporative, în euro, lei sau în alte valute, de până la 2 miliarde...
25 septembrie, 2025
Guvernul României a adoptat două proiecte de lege pentru aprobarea contractelor de finanțare cu Banca Europeană de Investiții (BEI) în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență (MRR), vizând modernizarea liniilor feroviare Cluj-Napoca – Episcopia Bihor și Caransebeș –...
25 septembrie, 2025
Săptămâna trecută, Moody’s a redus la negativ perspectiva ratingului de credit A2 al Poloniei, calificativ investițional. Riscul geopolitic în creștere va pune la încercare economia robustă a Poloniei și ar putea afecta ratingul suveran, avertizează Moody’s Ratings. Se...
25 septembrie, 2025
În Pakistan și Nigeria, prietenii mei Hamza și Otto spuneau același lucru, cu același optimism debordant: „Până în 2050, vom fi fiecare jumătate de miliard de oameni.” În Nigeria, zece milioane de copii se nasc în fiecare an....
25 septembrie, 2025

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: