Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 9,7%, în primele 9 luni din 2025
Transportul aerian de mărfuri (inclusiv poștă) a crescut cu 9,7% în primele nouă luni din 2025, comparativ cu perioada similară a anului anterior, de la

Președintele Nicușor Dan se va afla luni și marți în Finlanda, unde urmează să participe la summitul statelor UE de pe Flancul Estic, dar va
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a lansat o platformă digitală pe care oricine poate urmări stadiul proiectelor cu fonduri europene din această zonă,
SpaceX se pregăteşte pentru o posibilă listare bursieră în 2026, iar o vânzare secundară de acţiuni a evaluat compania la aproximativ 800 de miliarde de
Președintele Volodimir Zelenski a anunțat că au intrat în vigoare sancțiunile Ucrainei împotriva a aproape 700 de nave ce au fost identificate ca având legătură
„România este campioană la neîncasarea taxelor în UE: pierde o treime și din TVA și din impozitul pe profit”, menționează o analiză realizată de PwC