1000 de cuvinte
Caricatură de Victor Eugen Mihai – VEM (Click pentru mărire)
Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a declarat joi la televiziune că este „încrezător” că Grecia va putea ieşi din criză, dar a subliniat că admiterea ei
Guvernul a alocat 314,7 milioane de lei pentru aproximativ 30 de unităţi ale administraţiei locale, pentru a-şi plăti obligaţiile către furnizorii de energie termică, potrivit
”Văd foarte mulţi jurnalişti-economişti, aşa-zişi economişti, că acum au căşunat pe CAS că e prea mare. Sunt de acord. Într-o ţară în care avem mai mulţi pensionari decât salariaţi, nu a existat altă soluţie, dar putem compensa. Reducem CAS-ul şi mărim taxele acolo unde avem taxe foarte mici, pe proprietate, ridicăm cota unică, o menţinem unică dar o facem 24%. Aş vrea să nu-i mai văd, cu ochii umezi
PSD propune 10 măsuri pentru crearea locurilor de muncă și sporirea veniturilor la bugetul de stat, pe care social-democrații le vor susține prin amendamente la proiectul de buget pe 2012, a arătat șeful partidului, Victor Ponta, pe blogul său.
România are nevoie de un buget de stat pe anul 2012 realist şi orientat către investiţiile prioritare, fără să fie nevoie de noi tăieri de
Deficitul bugetar al României este cauzat de dezechilibrul între economisire şi investiţii, a susţinut, joi, guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu. „Nu economisim suficient pentru a
După două zile de negocieri, a fost aprobat un plan de salvare din criza datoriilor suverane care afectează zona euro. Suma care va trebui să
Liderii UE au pus la cale miercuri seară, la summitul Consiliului European, măsurile care ar putea rezolva criza datoriilor suverane din Europa. Măsurile se referă, în principal, la datoria Greciei, la capacitatea de împrumut şi sprijin a Fondului de Stabilitate Financiară şi la recapitalizarea băncilor expuse pe datoriile statelor cu probleme.
Un sfert din cele 760 companii de stat, precum RADET, CFR, Oltchim, sunt neperformante, cu active neviabile şi intrate „de facto” în faliment, astfel că
De cînd ne știm, de cînd s-au unit Decebal cu Traian prin tufișurile istoriei și unul a ieșit triumfǎtor din tufiș cu capul celuilalt în
Conform datelor furnizate de Colegiul Medicilor, România a pierdut 10.000 de medici înainte de aderarea la UE și încă 10.000 în ultimii 5 ani. Cifra este egală cu toate generațiile de medici specialiști care au ieșit din rezidențiate în ultimul deceniu în România. Fenomenul e de netrecut cu vederea în dezbaterea despre iminenta reformă a Sănătăţii.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, i-a asigurat, miercuri, pe liderii coaliţiei de guvernare că banca centrală dispune de resursele necesare pentru a menţine echilibrul cursului leu-euro,
Bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2012 vor fi constituite în baza şi unui deficit semnificativ mai mic de 3% din PIB şi a unei prognoze de creştere economică cu 1 – 1,5 puncte procentuale sub estimările iniţiale, potrivit discuţiilor care au avut loc miercuri în coaliţia de guvernare.
România nu este perfectă, dar trebuie să fie suficient de bună astfel încât criza să lovească o altă ţară, a declarat miercuri, la o conferinţă
Măsura introducerii managementului privat în companiile de stat este insuficientă dacă legislaţia nu va fi completată astfel încât Consiliile de Administraţie ale societăţilor să fie
Fondul Monetar Internaţional şi-a început marţi misiunea de evaluare (a treia) a acordului preventiv cu România. Punctele aflate în discuţie: – Creşterea economică pe anul
O adevărată fabrică de medici pentru Europa şi America. Migraţia anuală a depăşit deja numărul de medici specialişti pe care-i scoate, în fiecare an, şcoala rămânescă. Conform datelor furnizate de Colegiul Medicilor, România a pierdut 10.000 de medici înainte de aderarea la UE și încă 10.000 în ultimii 5 ani. Cifra este egală cu toate generațiile de medici specialiști care au ieșit din rezidențiate în ultimul deceniu în România. Fenomenul e de netrecut cu vederea în dezbaterea despre iminenta reformă a Sănătăţii.
Reuniunea miniştrilor finanţelor din Uniunea Europeană (ECOFIN), prevăzută iniţial să aibă loc miercuri, a fost anulată, a anunţat marţi seară un purtător de cuvânt al
Timpul se scurge rapid. Datoriile Greciei şi nu numai ale ei, se acumulează implacabil. Indicatorii financiari ai băncilor europene se deteriorează sub efectul expunerilor pe