mobi

Armata Ucrainei a anunțat luni că a „lovit cu succes” în noaptea de duminică spre luni o parte din sistemul de apărare aeriană al Rusiei, situat în Crimeea anexată, anunță The Guardian. Pe de altă parte, în partea...
30 octombrie, 2023
Economia Germaniei s-a contractat în al treilea trimestru al anului crescând riscul ca cea mai mare economie europeană să intre în recesiune. PIB-ul a scăzut cu 0,1% comparativ cu trimestrul anterior, mai puțin decât așteptările economiștilor (-0,2%), arată...
30 octombrie, 2023
Statele membre ale Grupului celor Șapte (G7) au convenit luni asupra unui cod de conduită pentru companiile care dezvoltă sisteme avansate de inteligență artificială. Acest cod va stabili un punct de referință pentru modul în care marile economii...
30 octombrie, 2023
Centrele din Timişoara, Târgu Mureş şi Bucureşti destinate așa-numiților mari arși, adică persoane cu arsuri pe o suprafață mare a corupului, vor fi terminate în 2025, adică la 10 ani după incendiul de la Club Colectiv. Ele vor...
30 octombrie, 2023
Curtea Penală Internațională investighează crimele de război și crimele împotriva umanității săvârșite de Israel și Hamas începând cu data de 7 octombrie, a anunțat duminică procurorul șef al CPI, Karim Khan (foto). Aceste fapte vor fi atașate anchetei...
30 octombrie, 2023
Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, a înregistrat în primele nouă luni ale anului un profit net de 1,7 miliarde de lei (343,8 milioane de euro), în creştere cu 10,3% faţă de perioada simiară din 2022,...
30 octombrie, 2023

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: