Primele acte aprobate de Guvern pentru fermierii care protestează
Guvernul a aprobat în ședința de joi câteva măsuri promise fermierilor, printre care și un sprijin direct de 100 de euro la hectar cultivatorilor din

Guvernul a aprobat joi o HG propusă de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru reorganizarea instituției, în concordanță cu legea sustenabilității financiare adoptată anul trecut.
Premierul Marcel Ciolacu i-a demis joi pe președintele Autorității Vamale Române Ion Cupă și pe Sandu Costea vicepreședintele ANAF, la propunerea ministrului Finanțelor, Marcel Boloș.
Transportatorii și fermierii protestatari au primit joi autorizație să organizeze un miting de protest în Piața Constituției (în fața Casei Poporului), cu un număr de
Cel mai mare avans lunar al lucrărilor de construcții din UE în luna noiembrie 2023 a fost înregistrat în România (+2,6%). De asemenea, și în
Pfizer a dat în judecată statul român pentru încălcarea contractului de achiziție de vaccinuri anti-Covid încheiat în pandemie. Guvernul României spune că documentul la care