mobi

Șeful comerțului din Uniunea Europeană, Maros Sefcovic, a discutat cu trei membri de rang înalt ai administrației președintelui american Donald Trump, care urmează să își preia funcțiile, despre găsirea unei soluții pentru disputa comercială transatlantică în desfășurare, transmite...
13 februarie, 2025
Honda Motor şi Nissan Motor au anunțat joi că au renunţat la planul de fuziune, care ar fi dus la crearea celui de-al treilea producător auto mondial, negocierile eșuând la mai puțin de două luni de la începerea...
13 februarie, 2025
Dan Diaconescu a fost condamnat la opt ani şi patru luni de închisoare, pentru act sexual cu un minor în formă continuată şi folosirea prostituţiei infantile în formă continuată, scrie News.ro. Decizia Judecătoriei Constanța nu este definitivă. Judecătoria...
13 februarie, 2025
Secțiunea Pitești – Curtea de Argeș a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1) se apropie de finalizare, stadiul lucrărilor pe lotul final de 15 kilometri ajungând la 95%, a anunțat marți Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a...
13 februarie, 2025
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că va avea o primă întâlnire cu liderul rus Vladimir Putin în Arabia Saudită, transmite BBC. „Ne vom întâlni în Arabia Saudită”, a declarat Trump în fața reporterilor la Casa Albă,...
13 februarie, 2025
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent (foto), a declarat miercuri că un acord între Kiev şi Washington privind accesul la resursele de minereuri va oferi Ucrainei un „scut de securitate” după război, iar preşedintele Volodimir Zelenski a spus că...
13 februarie, 2025

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: