Soluţia Franţei pentru 2013: Fără austeritate, dar cu taxe mai mari
Franţa a dezvăluit bugetul pe anul 2013, evitând să impună reduceri bugetare de austeritate în favoarea unor taxe mai mari pentru bogaţi şi companii mari,

Comitetul Executiv al Fondului Monetar Internațional (FMI) a aprobat, cu derogare, o tranşă de 512,9 milioaned e euro pentru România, în urma celei de-a şasea
„S-au transmis rapoarte în privinţa Oltchim de foarte multă vreme de către SRI, aproximativ 190 de rapoarte în decursul anilor, astfel încât situaţia de acolo
Finlanda, Germania şi Olanda, “vulturii zonei euro”, au dat publicităţii, miercuri, o declaraţie comună referitoare la uniunea bancară, în care sugerează că datoriile vechi ale
Conducerea Fondului Monetar Internaţional discută, vineri, cea de-a şasea evaluare a acordului cu România, încheiată în urma misiunii derulate la Bucureşti în perioada 31 iulie
Premierul Victor Ponta a declarat joi seară la RTV că a părăsit ședința CSAT de joi dimineață pentru că președintele Traian Băsescu și-ar dori să